Prefectul județului Neamț, George Lazăr, a fost rănit, marți, într-un accident rutier produs pe DN 15D și în urma căruia o persoană și-a pierdut viața, arată primele informații furnizate de reprezentanții Poliției Neamț.
UPDATE 12.10 Prefectul are un traumatism cranio-cerebral și este transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași pentru investigații suplimentare întrucât are și leziuni la coloana vertebrală, potrivit medicilor.
Managerul Spitalului Municipal de Urgență din Roman, Cătălina Pălăncianu, a declarat pentru MEDIAFAX că la ora transmiterii acestei știri prefectul este transportat cu o ambulanță la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.
„A suferit un traumatism cranio-cerebral deschis, care nu pune probleme cerebrale, fiind investigat la computer tomograf. Este stabil hemodinamic și a fost transferat la Iași pentru investigații suplimentare întrucât are și leziuni la coloană, dar starea sa este bună”, a declarat Cătălina Pălăncianu.
Aceasta a precizat că la unitatea medicală din Roman au mai fost aduse două persoane care se aflau în mașină cu prefectul și care au suferit leziuni ușoare, cel mai probabil nefiind necesară spitalizarea acestora.
Conform reprezentanților Poliției Județene Neamț, accidentul s-a produs pe Drumul Național 15D, între localitățile Horia și Dulcești.
Reprezentanții Poliției au precizat că în accident au fost implicate un autoturism Dacia și un autoturism Touareg în care se afla și prefectul județului Neamț, George Lazăr.
În urma impactului, șoferul autoturismului Dacia și-a pierdut viața, iar două persoane din cealaltă mașină, între care și prefectul, au fost rănite.
Prefectul județului Neamț, George Lazăr, are 33 de ani.